De ce scriu rar

E duminica dimineata si am mai trecut pe aici sa las o vorba sau doua, ca n-am mai scris de ceva vreme. Pentru ca nu am timp – in primul rand – si in al doilea rand pentru ca tot scriu de cativa ani buni (in alta parte, ce n-ar da unii sa stie unde m-am mutat) si m-am gandit sa fac un experiment. Asta e expermentul, sifoncubere pe numele lui. Sunt curios in primul rand cum e sa incepi ceva de la zero, pentru ca se pare ca in ultima vreme am inceput sa uit. Asa ca m-am transformat din cel care era in cel care sunt, carevasazica.

Ce s-a intamplat in ultima vreme? Nu mare lucru. In primul rand marele, unicul si irepetabilul caracalean numit Marius Tuca s-a apucat sa insulte blogosfericii, intr-un acces de spaima careia n-a stiut sa-i faca fata respirand in punga. Bineinteles blogosfericii s-au oparit, au facut rash cutanat si-a inceput actiunea sal lom pe Tuca la maciuca*. Tuca si-a luat leafa, blogosfera a ramas iritata iar eu m-am dus sa bat o laba sincera in cinstea evenimentului. Pentru ca – nu-i asa – sunt un onanist si trebuie sa prestez accordingly.

Am descoperit un blog misto – dupa standardele mele – asa ca am trecut-o pe Andra in blogroll. N-am intrebat-o daca ii place la mine in blogroll, am luat-o cu forta. Va sfatuiesc si pe voi, cati cititi pe aici, s-o luati cu aceeasi forta, s-ar putea sa va placa. Cum scrie, vreau sa spun. Animalelor. Articolul numit Bloggeri de cacat m-a umplut de incantare. Apoi m-am dus sa mai bat o laba (avea dreptate Tuca).

Ieri a fost o zi speciala in Bucuresti, pentru oameni la fel de speciali. S-a numit Noaptea Muzeelor si s-a manifestat prin muzee deschise noaptea (fireste) si cu intrarea la liber. Rezultatul a fost ca in imaginea de mai jos.

Am fost la Antipa pentru ca m-a pisat la cap copilul (rezultat in urma unei zile in care nu m-am masturbat) si-a fost intr-un mare fel. Incredibil ce fel de oameni populeaza muzeele cind e gratis. Cand am simtit ca nu mai fac fata am intrat intr-o sectiune cu plata, unde m-am bucurat de liniste si singuratate. Adica nu erau nici cei care ciocaneau cu ghiulul in femurul fosilelor si nici aia care isi faceau poza cu crocodilul impaiat. N-am cont pe haicinci, dar promit ca o sa ma uit zilele astea sa vad cate poze apar cu fata in pozitia specifica cacarii (cacofonie intentionata) sau cu alte mamifere care se dau fotomodel si au bufnite impaiate in fundal.

Atat pentru astazi. Promit sa scriu si o electorala in curand, ca la mine in sector e distractie mare pe tema asta.

*am vazut eu ca asa se scrie prin blogosfera, incerc sa ma adaptez.

Taranul de oras

Niciodata, dar niciodata sa nu ai impresia ca daca are masina tare e ceva de capul lui. Masina nu te spala de jeg daca esti taran pe dinauntru. Sau meltean, sau neam prost. Neamul prost ramane neam prost si in Bentley. Dovada o aveti in poza, click pentru mai mare.

Zilele trecute auzeam la radio ca politia bucuresteana a atins un record de carnete luate, 40 pe ora. La cum se circula prin Bucuresti e prea putin.

Alege-ti stapanii cu grija – clip electoral

Nu imi plac antenele. Nici 1, nici 3 nici cea de muieri, nu-mi plac. Au reusit insa o performanta – din punctul meu de vedere – prin clipul de mai jos (nu stiu daca e corect catalogat electoral, ar merge mai degraba la sociale). Partea amuzanta e ca – daca am auzit corect – ori si-au luat-o deja ori urmeaza sa si-o ia de la CNA pentru difuzarea lui.

Probabil Consiliul National al Audiovizualului isi imagineaza ca pulimea are un IQ suficient de dezvoltat incat sa priceapa mesajul. Eu unul ma cam indoiesc.

Avem o tara, e de cacat

Trecand aseara prin Piata Universitatii am vazut ca nu mai exista magazinul Kenvelo, cel de langa libraria Eminescu. Nu-i bai, e unul mai la vale, peste drum de catedrala catolica. Si pentru ca locul gol trebuie umplut cu ceva, in locul magazinului s-a ca(s)cat o galerie de arta. Adica pardon, de arta, frate. Galeria asta gazduieste acum o expozitie de arta contemporana.

Pentru cine nu stie, arta contemporana este arta prestata de artisti in viata, de unde ii vine si contemporaneitatea. Sa trecem peste. Expozitia asta are o particularitate, anume ca ii opreste pe cei ca mine sa intre s-o vada, din cauza mesajului de pe usa. Pe usa de la intrare (imi pare rau ca nu aveam camera cu mine) este manjita harta Romaniei. Spun manjita pentru ca arata de parca ar fi desenata cu degetul, dupa ce ai fost la buda si n-ai avut hartie. Cu maro, ca sa accentueze ideea de cacat.

Imi iubesc tara in sensul ca sunt mandru de locul din care ma trag. Merg destul de des in strainatate si intotdeauna am spus cu fruntea sus ca sunt roman. Si desi am avut posibilitatea, nu am ramas in alta parte, pentru ca imi place aici. Nu ii inteleg insa pe astia care se plang mereu ca Romania e o tara de cacat. Sau care, la fel ca „artistii” de la galeria in cauza, perpetueaza mesajul asta.

Daca e o tara de cacat de ce nu plecati? Serios acum, nu va tine nimeni. Carati-va incotro vedeti cu ochii si lasati-o celor care o iubesc sau care macar o accepta asa cum e ea. Si nu ma refer aici la diversi „baetasi” cu pretentii nationaliste, ca nu e cazul. Chiar, sunt curios cati dintre astia care comenteaza razboinic aici au sange in vene sa se duca sa sparga geamul cu desenul in cauza in semn de protest. Sau sa se puna in fata cu un steag tricolor, strigandu-si dragostea de neam.

Ne iubim tara oral verbal, pentru ca vorba e singurul lucru care ne caracterizeaza. Si ne manifestam amorul ghebos, in functie de convingeri, fie organizand workshop-uri prin fabrici dezafectate, fie promovand discriminarea, dar indiferent de situatie aratand intotdeauna catre celalalt. Avem o tara de cacat, de vina e el.

People of non color

Chestia asta din titlu e cea mai cretina sintagma pe care am auzit-o in ultima vreme. Printre toti retardatii care promoveaza political correctness, chestia asta inseamna omul alb. Notiunea de caucazian a disparut, presupun.

Sa mor daca inteleg cum e posibil sa te ascunzi in halul asta dupa cuvinte, sa-ti pervetesti gandirea intr-atat incat sa folosesti combinatii de cuvinte in locul unor cuvinte simple care – culmea – arata adevarul. Sa spui om de non culoare in loc de alb si afro american in loc de negru. In primul rind te uiti la fata lui si-l vezi ca e negru la piele. E evident. Trecand in partea cealalta albul nu este non culoare; este culoarea compusa din combinatia tuturor celorlalte culori.

Stau si ma intreb daca notiunea de afro american se poate aplica la un tigan ferentarez ajuns in America. Nu de alta dar am vazut cu ochii mei tigani negri rau la piele. Ca de-aia nici nu au nevoie de cagula cand iti intra noaptea in casa. Oricum nu-i vezi, trebuie doar sa aiba grija sa nu deschida gura ca li se vad dintii. Ca sa revin, tiganul ala ajuns in state tot afro american ar fi numit?

Despre Carla Bruni si mandria de a fi om

Ati vazut pe la stiri cum s-a vandut la licitatie, in scopuri caritabile, o fotografie cu Carla Bruni dezbracata, in curul gol carevasazica. Nimic nou in chestia asta, sunt o gramada de vedete care apar dezbracate sau se afiseaza „pentru binele omenirii”.

Fotografia a fost vanduta pentru 91.000 de dolari. Trec peste faptul ca imi scapa motivul pentru care ar da cineva atat de multi bani pe o poza cu una mai nasoala si decat alea de prin defuncta revista de doi lei numita infractoarea mov. Probabil tot in scop caritabil sau pur si simplu are prea multi bani si nu stie ce sa faca cu ei.

Aici incepe fabula: Cambodgienii care trebuiau sa primeasca banii au refuzat donatia pe motiv ca nu sunt de acord cu exploatarea femeilor. Foarte tare gest,  creste inima in mine cand vad pe cineva din lumea a saptea dand o muie discreta „civilizatiei”

Muzica de petrecere

Am fost ieri tarat la o petrecere la care n-aveam nici un chef sa ajung. Si pentru ca am fost fara chef, atata vreme cat am stat acolo am tras cncluzii. A observat cineva ca la toate chestiile astea sociale e aceeasi muzica? Daca nu auzi potpourri-ul ala cu let’s twist again si inca vreo zece alte chestii si daca nu danseaza toti ca oile pe Meneito (parca asa ii zice) oamenii nu se simt bine.

Mi-a sarit chestia asta in ochi pentru ca am fost cu o zi inainte pacalit la o petrecere surpriza de ziua mea. Care petrecere a fost asezonata numai cu muzica necomerciala, singura nota disonanta fiind o piesa de la Vama Veche, probabil DJ-ul n-a interpretat corect instructiunea sa nu cumva sa pui Vama Veche sau ceva emis de Chirila.

Stateam si ma uitam la componenta umana a petrecerii mele. Oameni la care tin, oameni pe care-i iubesc, citiva nechemati ajunsi din ratiuni de socializare acolo (chestie care s-a vazut) si doua mari dureri: doua persoane pe care le iubesc au lipsit, fiecare in felul ei. Una fizic si cealalta tot fizic, oarecum, desi era acolo.

Insemnarea asta e o nota mai mult decat personala si ii este dedicata Mariucai, rapusa de cancer cu nu foarte multa vreme in urma. Si nu numai ei.

Marinarul uber alles

Compasiunea, in diverse grade, e in firea umana cel mai greu de stapanit sentiment si totodata cel mai usor de starnit. Adevarul asta m-a lovit acum ceva vreme si mi-am amintit de el citind un post care s-ar putea rezuma la te-njur pentru ca pot, uite si un exemplu care n-are legatura cu nimic.

Cel mai bun exemplu legat de ce spuneam mai sus e Basescu, cel mai injurat dintre romani. De aici din fundul salii eu vad lucrurile cam asa: omul nu e bun de prezident. Daca ar fi tratat cu spatele n-ar avea nicio sansa la urmatoarea dare cu stampila. In momentul in care ai in mina trei televiziuni plus cuvantul tiparit si nu le folosesti decat in scopul de a il injura, efectul este invers. Stiti bine la ce ma refer. La Jurnale si antene si prestatiile de zi cu zi ale amploaiatilor nepartinitori. Daca Voiculescu ar mai da drumul si unul canal de desene animate, macar in pauzele publicitare ar insera un clip in care Basescu e bau-bau, ca sa se sperie si copiii.

In momentul in care concentrezi atit de mult efort impotriva unui singur om, riscul sa il faci macar simpatic celor care nici macar nu il placeau este foarte mare. Dar televiziunile nu investesc decat in studii de punct de rating, nu si in angajarea unuia care sa fi citit si inteles macar cel mai simplu manual de psihologie.

Pina la urmatoarele alegeri prezidentiale mai e ceva timp. Nu uitati insa, cind se vor numara voturile, sa-i multumiti lui Dan Voiculescu pentru cele macar cinci procente adaugate la popularitatea lui Traian.

Kum $a fi adevarat

O scriu si pe asta acum, pentru ca nu ma pot abtine. Vorbeam mai jos despre publicitatea mincinoasa si cei de la aukro. Care ma invita sa fiu (scrie undeva acolo la ei) unul dintre miile de oameni care le folosesc situl. Care mii sunt probabil cateva zeci, judecand dupa numarul da pageviews per articol pus la vanzare dar deh, papagalul nu gandeste si pe asta se bizuie intreprinzatorul internautic roman.

Vorbind despre papagali am gasit pe situl cu pricina oferte numai bune de impopotonat ghertzoi, ca daca spun cocalari sunt bland si nu-mi sta in caracter. Sa luam deci un ghertoi si sa-l imbracam din cap pana in picioare. Sau mai bine invers.

Incepem cu blugii de hiphop la numai 50 de lei, calitate garantata, produsi la germanica. Blugul trebuie tinut pe cur, pentru ca e larg si te pomenesti cu bracinarii la glezne taman cind fugi de Nelu, ala rau si cu sabie de la tine de pe scara blocului. Asa ca-ti trebuie curea. Am gasit pentru tine curele de firma, unicat, Gucci sau Playboy. Inca 50 de lei investiti in mod intelept.

Nu te uita ca au cataramele la fel si ca difera doar ce e in mijlocul chestiei aleia ca un capac de canal. Orice papagal stie ca Gucci si Playboy si-au copiat intotdeauna modelele curelelor. Vanzatorul e de incredere, iti poti da seama dupa prezentarea iscusita. In plus, e un adevarat. Tu nu esti pina nu ai curea de firma.

Maieul ti-l las la libera alegere, la fel si bluza de treling de peste el. De fapt nu, mai bine iei de la acelasi vanzator de incredere o bluza Dolce Gabbana originala.

Cum o recunosti ca fiind originala? Simplu, dupa modul fin in care e lucrata, dupa combinatia discreta de culori de bun gust pe care doar o firma de renume o putea alege.

Bineinteles, mai e si detaliul pe care doar adevaratii il stiu: adevaratul nume al firmei este Dolce Gabbana &, nu altfel.

Si pentru ca vrei sa fii cel mai adevarat dintre toti adevaratii, nu uita ca iti trebuie si un ceas bun. Toata lumea stie ca barbatii adevarati poarta ceas dar nu de orice fel. Ceasul trebuie sa fie german, pentru ca adevaratii stiu ca adevarata masura a calitatii poate fi gasita doar in Germania si Spania.

O sa-ti propun asadar un ceas superb care va face obiectul invidiei oricarui adevarat pe care il cunosti. Pentru ca adevaratii stiu sa recunoasca valoarea dupa sclipet, dupa luciu. Am ales pentru tine un produs al prestigioasei firme Lobor. E placat cu aur si pietre lucioase, e produs in DE (asa zice vanzatorul) iar la o cautare prin google vei vedea ca e adevarat. Lobor produc ceasuri in Hong Kong (asa se numeste cartierul portughez din Frankfurt) si au o traditie indelungata, inca din 1993. Numai daca te uiti pe situl lor iti dai seama ce varza sint Audemars Piguet sau Vacheron Constantin. De doua secole n-au fost in stare sa gaseasca niste nume mai usor de citit, iti dai seama ce ceasuri de cacat fac. Lobor, frate! Sa stie toti cine e adevaratu’.

Ca sa inchei, ca ti-am vlaguit neuronul, nu uita de telefon. Telefonul trebuie sa aiba camera tare cu multi megapixeli, sa iasa clar filmele pe care le pui pe Youtube dupa ce te filmezi in Dacia varului de la oras, in asa fel incat sa se vada doar volanul, ca si-a pus unul mic de curse cu logo de bemveu. Cel mai bun e telefonul cu camera de zece megapixeli, pe care il poti cumpara de aici.

Iubesc publicitatea

Sunt un mare consumator de publicitate. nu pentru ca vreau ci pentru ca nu am de ales, la cata mi se baga pe gat in fiecare zi. ca si voua dealtfel.

Din toata publicitatea cel mai mult ma amuza cea mincinoasa sau cea care imi insulta inteligenta. Sa luam de exemplu cele doua inseruri din stanga: daca trimit un mail la ejacontrol.ro ma ajuta sa ejaculez maine la trei fara douaspe minute? E o intrebare care ma framanta. Intr-o zi mai ploioasa in care n-o sa am chef sa fac nimic altceva o sa ii caut sa verific.

Nu de alta, dar pe Aukro aia de jos nu-i mai cred de acum incolo. Am vrut sa imi cumpar un kil de Anthrax de pe situl lor; am cautat si mi s-a dovedit ca pentru unii orice inseamna de fapt foarte putin.